Știți care e cea mai frecventă boală în zilele noastre? Nemulțumirea.Boala asta îi atât de distrugătoare și sunt atâtea persoane care trăiesc cu această boală și care nu găsesc leacul. Dar, există vindecare.
Să nu-mi spuneți că nu ați suferit niciodată de nemulțumire. O să vă spun despre mine, cât de mult m-am luptat cu așa ceva și ce frumoasă e vindecarea. Simptomele în schimb sunt groaznice.
“Ah, nu am cu ce să mă îmbrac” și a trebuit să-mi împart hainele în 2 dulapuri pentru că erau prea multe.
“Iar pizza? M-am săturat” și sunt copii care nu știu ce gust are carnea.
“Ce nașpa îmi stă părul” și la oncologie se vând peruci pentru persoanele care nu au posibilitatea să se plângă de așa ceva.
Nu spun despre nimeni, spun despre mine. Eu am fost bolnavă de nemulțumire și cum spuneam mai sus, simptomele au durut teribil.
În fiecare zi îmi căutam nemulțumiri și vai, eu, Rebeca, ce viață grea am.
Serios? Și atunci cei de la Pata-Rât ce mai au de zis? Atunci copiii din orfelinate ce mai au de adăugat?
Iar dacă stăm și o luăm încet, cu ce ne ajută dacă suntem mereu nemulțumitori? Ce avem de câștigat din nemulțumirile noastre?
Aici, în Ardeal se spune că cineva “se cântă” atunci când se plânge. Prima oară când am auzit expresia asta, mă gândeam:”cum adică cineva se cântă? E oare o altă formă de a spune că acea persoană cântă?”
Îmi place să fac această comparație: Știți cum îi când cineva care nu are nicio legătură cu muzica, cântă? E ok, nu e nimic greșit dar atunci când acea personă cântă non-stop, începe să te zgârie acel sunet.
Așa suntem noi. Așa am fost eu.
Nu am nicio legătură cu nemulțumirea, din contra chiar: am sute de motive de mulțumire pentru că “El însuși îngrijește de noi” și cu toate astea, am practicat-o. Am practicat nemulțumirea cu atât talent..
Mă plâng atât de mult încât Dumnezeu s-a săturat să mă audă. S-a săturat să asculte niște lucruri false. Așa cum un profesor de canto stă și ascultă cum cântă un afon, așa mă ascultă și Dumnezeu pe mine, în nemulțumirile mele. Dar m-am oprit. De ce? Pentru că nemulțumirea nu avea ce căuta în viața mea. Mi-am schimbat orientarea înspre mulțumire și am fost vindecată. Am fost roabă în tot acest timp. Îmi legam fiecare zi de lucrurile care nu-mi plăceau.
” O inimă veselă înseninează faţa, dar, când inima este tristă, duhul este mâhnit.”
Prin nemulțumirile mele, îi porunceam inimii în fiecare zi să fie tristă. Și cum ai putea să vezi lucrurile frumoase, cum să îți poți număra binecuvântările când inima ta este umbrită și plină de tristețe?
Te simți prea trist, prea sătul de viață, nu mai găsești nimic frumos, totul te plictisește?
Mergi într-o zi la oncologie și vei învăța cum să prețuiești fiecare “gură de aer”. Mergi într-o închisoare și vei învăța cum să prețuiești timpul liber pe care îl ai. Mergi într-un orfelinat și vei învăța cum să-ți prețuiești familia.
Inimi mulțumitoare, atât!
Rebeca Pană
