Cum îi cu zilele proaste?
“Eh, azi nu e cea mai bună zi a mea” Și totuși, e o zi. O zi pe care alții nu au primit-o. O fi ziua proastă sau o fi atitudinea mea greșită? Vă spun sigur, zilele nu sunt proaste, e dovedit:
“ACEASTA ESTE ZIUA PE CARE A FĂCUT-O DOMNUL. SĂ NE BUCURĂM ȘI SĂ NE VESELIM ÎN EA!”
În schimb, inimile noastre sunt plictisite, sătule de aceeași rutină. Și atunci când avem impresia, repet, atunci când avem impresia că ziua noastră nu e tocmai cea mai bună, este de fapt alegerea noastră, ce alegem noi pentru ziua respectivă. Veșnica noastră alegere. Tot ce suntem, unde suntem și ce facem noi acum, ține de noi, de alegerile noastre. Bineînțeles, toate acestea înmulțite cu Harul Lui pentru că altfel am fi praf.
So, am o zi proastă.
În primul rând, cu ce curaj pun eu această etichetă respectivei zile? Mai ales că ziua aceea îi cadoul Lui pentru mine, e o nouă șansă să devin mai bun ca ieri, să devin o variantă a mea mai bună. Exact ca niște copii răsfățați care primesc ultimul model de telefon și bombănesc înapoi:” pf, nu-l voiam pe ăsta”
Dar noi ne considerăm “oameni mari” și cu toate astea avem mereu timp pentru un mic comentariu referitor ba la soarele care nu strălucește complet, ba la ploaia care se pornește exact când ies eu din casă, ba la semaforul care durează prea mult. Și când te gândești că toate vin de sus, că toate lucrează înspre binele și fericirea ta, ca să schițezi tu un zâmbet. Și iaca, nu o faci pentru că ești prea plin de nemulțumire ca să ai timp să te bucuri de lucrurile mici. Lucrurile astea mici pe care El le-a aranjat așa de frumos și așa de perfect doar pentru tine, pentru mine, să ne veselim noi. Da, chiar și ploaia aia torențială care te-a făcut să arăți ca ieșit de sub duș, chiar și aia e trimisă cu un scop.
“Veseliți-vă și bucurați-vă” îmi tot răsună în minte.. Dar cum Doamne când toate sunt împotriva mea?
“Nu sunt împotriva ta, sunt pentru tine. Decorul Meu e perfect”
De ce spun toate astea? Pentru că am trecut pe acolo și mă doare. Mă doare că m-am comportat ca o răsfățată. Iar acum, când mă gândesc și la trezitul târziu, întârziatul la cursuri, ploaia care m-a prins fără umbrelă, toate astea au fost pentru mine, pentru ceea ce a trebuit eu să învăț în ziua respectivă, pentru lecția pe care Tata mi-a predat-o atât de bine..Și nu, nu ziua era proastă. Ziua era perfectă pentru că era de la El, era făcută de El. Problema era atitudinea mea. Nu există zile proaste, există atitudini incorecte, oameni răsfățați așa cum am fost eu. Haideți să găsim soarele în orice!
Rebeca Pană
