În momentele astea ar trebui să scriu alte lucruri, proiecte care mă așteaptă de ceva timp. Dar încă nu. Sunt multe altele care se învârt prin mintea mea și până nu le pun pe foaie, nu mă pot concentra la altceva.
Ce se plimbă prin gândurile mele în ultimele zile? Prețuirea. Cât de mult ne prețuim pe noi înșine. Fetelor, cu voi vreau să vorbesc mai mult. Suntem vasele mai slabe, ființele sensibile și deși din stânga și din dreapta ni se cere tot mai mult să fim puternice, avem totuși undeva deep down în noi, altarul nostru de care nu știe nimeni, unde ne aducem plângerile.
“Ni se cere din stânga și din dreapta” am spus mai sus. Aici voiam să ajung. Ni se cer multe și de cele mai multe ori suntem gata să ne dăm peste cap doar pentru a intra în grații, pentru a fi ceilalți mulțumiți de noi.
Am lăsat percepția asta să circule printre noi fără să ne oprim odată și să ne întrebăm: Bun, de unde și până unde au cei din jurul nostru dreptul să ne spună ce suntem, ce nu suntem și ce ar trebui să fim. De unde au apărut atâția Solomoni peste noapte?
Dacă am ajuns să ne pierdem pe noi pentru a fi pe placul celorlalți, înseamnă că nu l-am înțeles pe Dumnezeu.
Înseamnă că nu știm cum e libertatea în El. Cum e să mergi înainte având doar acceptul Lui și să-ți fie de ajuns.
Am spus mai sus de prețuire. Ne-am pierdut-o.
Ni se spune de către Dumnezeu, de singurul care contează că avem preț în ochii Lui, că dă popoare pentru viața noastră iar noi rămânem blocați în ceea ce ni se spune din partea oamenilor. Întâi mi-o spun mie, pentru că eu sunt aia care am uitat să mă prețuiesc, să mă iubesc, să rămân ascunsă în El știind că din El îmi iau meritul și ceea ce sunt.
Vreau să specific că aici nu mă refer la mustrări sau învățături care zidesc, acelea sunt bine primite. Mă refer la părerile și vobele aruncate care distrug. Știu că mulți care citiți ați trecut prin asta și mai știu că în momentul în are v-ați lăsat afectați, tot prețul pe care îl vedeați în voi înșivă a dispărut. Mai rapid ca atunci când încet încet v-ați chinuit să-l câștigați.
Vouă vă spun, celor ce v-ați lăsat afectați de vorbe, păreri, etichete.
Vă spun că acestea nu vă definesc!
Ce vă definește este ceea ce spune Dumnezeu despre voi.
Nu vorbesc din frustrare. Eu personal mi-am redescoperit meritul. Știu cine sunt cu sau fără confirmarea altora. Dar știu de asemenea că sunteți mulți care vă luptați cu valurile de vorbe care vă îneacă.
Vreau să vă încurajez să lăsați adevărul lui Hristos să vă inunde. Singurul care merită să vă înece. Lăsați-vă inundați de El.
Și mai mult, stați ascunși în Dumnezeu cum spune Pavel:” viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”
Ce vreți mai mult? Stânga, dreapta, sus, jos, sunteți ascunși. Vin săgeți dar nu vă ating. Cuvintele vin și dor dar dacă nu te ating, nu au cum să te doară. Simplu. Acum urmează practica. Și nu, practica nu ne omoară, ne face mai puternici.
Și da, știu că aveți multe de zis înapoi și aveți de asemenea arme mai puternice de care vă puteți folosi dar vă zic că nu sunteți slabi dacă lăsați armele jos. Sunteți înțelepți. Singurul lucru pe care îl puteți ridica e tăcerea. Aia de aur.
Petru Dugulescu spune: “Iubirea e ce poți să faci pentru vrăjmaș și pentru frate. Să rabzi, să suferi și să taci când ți se face o nedreptate”
Și fetelor, da, noi suntem vasul mai slab dar dacă suntem bine ancorate în Dumnezeul nostru și dacă ne luăm meritul din El, nothing can bring us down.
Am primit acum ceva timp un tricou drăguț pe care scrie:” Labels are for clothes”
Așa că haideți să dăm hainelor ce este al hainelor și oamenilor să le dăm prețuirea noastră.
Vă las și o piesă în legătură cu subiectul. Și câteva versuri pentru a vă stârni interesul
“Words can build you up
Words can break you down
Start a fire in your heart or
Put it out
Let my words be truth
I don’t wanna say a word
Unless it points the world back to You“
Rebeca Pană
