Home Despre Viață Când azi nu e al tău

Când azi nu e al tău

Author

Date

Category

Poate te-ai trezit azi, ca de obicei.
Și poate ai făcut toate lucrurile pe care le faci de obicei.
Toate la aceleași ore, de fiecare dată.
Fugi să prinzi autobuzul sau fugi să pornești motorul sau fugi să nu întârzie copiii la grădiniță. Sau poate nu trebuie să fugi că le faci pe toate la timp. Bravo ție. Și ești pe drumuri toată ziua. Fugi în stânga și în dreapta. Și se termină ziua și vii acasă și o iei de la capăt.
Și după toate astea ai impresia că ți se cuvine totul. E normal să ai putere în trupul tău, e normal ca atunci când sună alarma, să deschizi ochii. E normal să deschizi frigiderul și să ai de unde alege. Și e normal să ai și pretenții la mâncare, păi nu?
Și e normal să se trezească și restul familiei și din nou, ca și cum ți s-ar cuvine, e normal ca familia să vină în jurul tău și să te iubească.
Normal, doar ești un om bun. De ce n-ar fi așa? De ce nu ți s-ar cuvine toate astea?

Când eram mică, în fiecare seară înainte de somn, mă rugam. Era o rugăciune destul de simplă, cam cât cuprindeam eu pe la 9,10 ani doar că rugăciunea o sfârșeam mereu prin a cere lui Dumnezeu să aibă grijă de oamenii cei mai apropiați mie iar când atingeam subiectul acesta, mă lovea plânsul.
Plângeam și ceream lui Dumnezeu să aibă grijă de toți ca nu cumva în noaptea care urmează, când vor închide toți ochii, să nu cumva să moară vreunul din ei.
“Eu nu pot să stau trează Doamne ca să-i văd dacă respiră dar te rog să nu îi lași să moară“
Și așa încheiam rugăciunea, într-o notă de oftat. Dimineața când mă trezeam, știam că trebuie să aud 3 voci diferite în casă. Ascultam până îi auzeam pe toți și abia după deschideam ochii.
În fiecare seară era aceeași poveste. Mă culcam și mă trezeam cu frica asta.
Să nu cumva..Te rog Doamne, o sa plâng mult..
Acum când mă uit înapoi, tare rău îmi pare că nu mi-am păstrat frica asta plăcută. Să iubești pe cineva atât de tare încât să fii mereu cu sufletul la gură să nu cumva să îl pierzi.
Țin minte cum a fost la moartea bunicului meu. Era unul dintre oamenii mei preferați. A trebuit să locuiască la noi o perioadă și știam că e bolnav iar tata ne pregătea de fiecare dată și ne spunea că bunicul poate pleca în orice clipă dar eu nu puteam, nu voiam să concep așa ceva. Mă făcea să râd cu lacrimi și voiam să mai stea.. pe zi ce trecea îi era tot mai greu dar eu mă făceam că nu înțeleg și forțam nota în rugăciuni, îl rugam insistent pe Dumnezeu să-l mai lase, să mai râd, să-l mai văd.
Într-o noapte înainte de culcare, aceeași poveste, aceleași lacrimi.
Doamne, te rog..
S-a întâmplat atunci că l-am visat pe bunicul meu. Venise la mine, în camera mea iar eu îi spuneam că e imposibil că s-a ridicat din pat pentru că e paralizat.
Iar el îmi spunea: nu Rebe, acum nu mai sunt bolnav.
<Păi cum? Boala asta nu se vindecă. Ce faci?>
<Am venit să-ți zic că plec.>
<Unde?>
Lăsându-mă cu zâmbetul lui care putea să însemne orice ca de fiecare dată, m-am trezit. Numai bine că oricum alarma urma să sune deci mă trezisem la timp. Am început să mă pregătesc de școală când observasem că tata nu era treaz. Sau?
Nu stătea unde stătea el de obicei. Nu își bea cafeaua ca de obicei, la aceeași oră. Acum era diferit, nu era ca de obicei. Ceva îi deranjase echilibrul. Mi-am văzut de treabă și înainte să plec la școală vine tata și îmi zice: <Rebe, a plecat bunicul>
Nu am mai întrebat unde de data asta. Știam. Și cel mai mult mă bucura că eu am fost ultima căreia i-a zâmbit. Totul s-a făcut în liniște.
Cea mai mare durere îi atunci când trebuie să lovescă moartea ca tu să începi să-i prețuiești pe cei de lângă tine. Să îi îmbrățișezi, să râzi cu ei, să vă jertfiți pentru ei. Bunicul mă făcea mereu să râd, mereu și îmi era ciudă că eu nu reușeam să îi întorc înapoi.
Câteodată nu trebuie să îi întorci celuilalt ce îți dă el. Are nevoie de altceva de la tine care l-ar bucura. Bunicul iubea să stau lângă el și să îi povestesc ce făceam la școală. Mie în schimb îmi plăcea să râd cu el. L-am iubit mult deși nu s-a încadrat deloc în tiparul celor mai buni bunici din lume dar m-a căștigat prin bunătatea lui și prin lecțiile pe care mi le oferea fără cuvinte.
Astăzi știu că Dumnezeu dă și ia viața când vrea El iar eu încerc cu toată puterea mea să dau din mine, pentru ei, să îi văd zâmbind, să fiu o amintire plăcută pentru ei.
Azi nu e al tău iar mâine nu știi dacă te trezești. Dacă ai puțin timp, du-te și iubește-i pe oamenii de lângă tine.
Iar când te mai enervează unul altul, taci și oferă dragoste în schimb.

Încă un short story și promit că termin. Am un verișor cu care mă mai contrazic, suntem 2 extreme și mereu felul meu de a vedea lucrurile este pentru el cel mai greșit fel și invers.
La ultima confruntare sau început de confruntare când mi-am dat seama că nu ajung nicăieri, m-am gandit instant că poate în următoarele clipe el nu va mai fi.
Nu sunt de fel dramatică dar nu e nici imposibil ceea ce gândesc. Am oprit tot, m-am dus la el și l-am îmbrățișat. A rămas șocat iar eu am rămas cu inima plină că măcar știu că i-am aruncat cu iubire.
Nu știi când te întâlnești cu cineva pentru ultima oară. Nu mai bine preferi să-l iubești în fiecare ultimă oară?
Nu viața trece, noi trecem și dacă nu știm să facem popasurile potrivite, mai mare pierdere.
Și dacă încă nu ai înțeles că de la Dumnezeu vin toate și tot acolo se întorc, trăiești într-o mare frică, cum am trăit eu.
Eu l-am lăsat pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și am mers și mi-am iubit oamenii.

Rebeca Pană

Previous articleHey, you! Be still!
Next articleSânge pentru viață

Recent posts

Sânge pentru viață

Când mă gândesc cât s-a plătit pentru viața mea, parcă m-aș gândi de 2 ori înainte să...

Când azi nu e al tău

Poate te-ai trezit azi, ca de obicei. Și poate ai făcut toate lucrurile pe care le faci de obicei. Toate la aceleași ore, de fiecare dată. Fugi...

Don’t settle. You’re enough!

Eu? Dar cine sunt eu? Cine sunt eu să fac cutare sau cutare lucru? Există alții mai buni. Eu nu merit, sunt alții mai perfecți....

Garbage in, garbage out

Știți care e cea mai frecventă boală în zilele noastre? Nemulțumirea.Boala asta îi atât de distrugătoare și sunt atâtea persoane care trăiesc cu această...

Tot ce vine de la El este perfect!

Cum îi cu zilele proaste? “Eh, azi nu e cea mai bună zi a mea” Și totuși, e o zi. O zi pe care alții nu...