“Come to Me as a child”
Rugăciunea…sau altfel spus, conectarea cu El. În lifestyle-ul creștin sunt multe lucruri care ne încântă, ne pasionează. Ne place o muzică bună, o predică puternică, ne place partea de închinare ba că e mai lentă, ba că e mai plină de viață. E ușor să ne unim cu alții în cântare, e ușor să stăm relaxați și să ascultăm o predică cu impact dar când vine vorba de rugăciune..umm, da.
O să vă povestesc cum vedeam eu rugăciunea înainte. De fapt, nu o vedeam, nu prea o practicam. De ce? Pentru că mă plictisea și nu îmi încânta nici auzul, nici privirea. Doar mă plictisea. Mă consideram “pasionată” pentu Hristos făcând doar ceea ce îmi plăcea mie.
Mă rugam doar pentru că știam că trebuie să o fac, așa mă învățase părinții mei. Nu am știut ce înseamnă rugăciunea timp de 19 ani. O făceam dar mă lăsa la fel de rece. Până într-o zi. Într-o zi când m-a ajuns stresul, m-a ajuns rutina, tristețea, singurătatea. Și atunci? Mă alinau anumite piese, predici bune pe care mi le puneam doar pentru a-mi reveni. Mă ajutau dar nu treceau de nivelul de care aveam nevoie. Îmi lipsea rugaciunea dar nu știam cum să o practic deși mă numeam o persoană creștină. Și atunci a fost click-ul. Știți cum îi când ajungeți la capătul puterilor și nu mai puteți lupta?
În momentul acela îți calci mândria și orgoliul în picioare și îți dai seama că sufletul și mintea ta sunt mult mai importante ca ceea ce arăți în exterior. Îmi dădusem seama că până în acel moment practicasem o rugăciune superficială, seacă, doar de dragul de a fi spusă. Atât. Doar pentru că știam că ar trebui să ne rugăm. Atât.
Și atunci, am căzut pe genunchi ca de fiecare dată, cum o făceam în fiecare zi. Doar că, de data asta, când genunchii mei au atins pământul, inima mea a atins cerul. Pentru prima oară. Cum a fost? Ceresc. Breathtaking. Iar de data asta nu a mai fost imaginea mea în joc, nu au contat cuvintele pe care le spuneam, nu mai stăteam să îmi aleg vorbele. Nu aveam timp de așa ceva.Nu aveam timp să mă mai gândesc ce ar spune ceilalți când mă aud rugându-mă. Când depinzi de El nu ai timp să mai arați tu bine, să dai tu bine. Depinzi de El și atat.
Îi dai drumul inimii și aștepți. Asta am făcut. Rugăciunea mea începuse atunci mai diferit ca niciodată.:”Doamne, nu știu ce să-ți spun, habar n-am. Știu doar că nu mai pot, mă doare ceva și am nevoie de Tine”.
De atunci am început să trăiesc liber, am descoperit secretul. De multe ori mă găseam zâmbind în timp ce mă rugam. Motiv? Cum altfel să arăți atunci când vorbești cu cineva pe care ÎL iubești? Pentru mine nu mai există termenul de rugăciune, există doar :”vorbesc cu El”. Vă încurajez să dați la o parte barierele, limbajul de lemn. Nu asta vrea Dumnezeu. Vă vrea liberi, să-I spuneți detaliat ce vă doare, ce vă apasă, ce vă bucură. Să-I mulțumiți pentru lucrurile care vă bucură. O inimă zdrobită și mulțumitoare. Lăsați-vă inima să curgă în fața Lui. Și apoi, așteptați și pregătiți-vă să vă minunați de ceea ce urmează.
Rebeca Pană
