Home Despre Viață Opriți pământul. Nu am fost făcută pentru el.

Opriți pământul. Nu am fost făcută pentru el.

Author

Date

Category

14 ani. Clasa a7-a și deja sătulă de viață. Aveam de toate. De la lucruri materiale până la prieteni fără număr. Mă integram ușor, îmi făceam prieteni oricând și oriunde. Din exterior m-ai fi etichetat ca un copil prea ok, care ” va ajunge bine”, doar că eu nu îmi doream să ajung nici în a 2-a zi.

De fapt, ba da, voiam să ajung sub pământ și să fie liniște, să nu mai aud pe nimeni.

Unii psihologi ar spune că dorința mea disperată de liniște din vremea aceea ar fi fost cauzată de familia în care trăiam sau de contextele în care mă învârteam. Cum că ei m-ar presa, m-ar tensiona..

Îmi pare rău să vă stric diagnosticul, dar nu asta era problema.

Familia mea m-ar fi dus și pe lună numai să mă știe fericită. Chiar ar fi făcut asta.

În schimb, era ceva adânc în mine ce nu îmi dădea liniște. Nu-mi doream viața deloc. Nu aveam planuri. Pentru mine a avea propria mea familie sau a-mi deschide acel loc al meu, să investesc în ceva, toate astea erau 0.

Nu mă încânta nimic. Puteam să fiu înconjurată de sute de căței sau să văd zeci de apusuri sau să călătoresc non-stop, lucruri care acum mi-ar crește dopamina până la saturație, dar atunci nu mă încântau.

Voiam liniște. Să tacă toți din jurul meu și să nu mai aud pe nimeni.

<< Stăteam cu cărțile în față (mereu îmi plăcea să fiu cât se poate de prima la învățătură) citeam pentru testul de a 2-a zi. Printre rândurile din fața mea, se născuse un gând. De ce să mă tot chinui atât și să trăiesc în tristețea asta continuă când aș putea foarte simplu să-i pun capăt. Singurul lucru pe care l-aș fi regretat ar fi fost durerea pe care le-aș fi provocat-o părinților mei. Eram conștientă că eram lumina și veselia lor, dar nu mă interesa.

Ceva înăuntrul meu urla și voiam să pun stop!

Așa că am început să mă interesez de soluții. Acum mi se pare amuzant că îmi căutam metode de sinucidere care să nu îmi provoace durere.

Prima oară m-am gândit la pastile, să iau peste măsură dar citisem că alea se simt, că la un moment dat te doare inima și apoi brusc se oprește. Neah. Altceva.

Citisem din nou că frunzele de ficus, dacă sunt mâncate, seva lor sau ceva din seva lor conține otravă.

Bingo!

Se întâmpla ca ficusul să fie planta favorită a mamei. Măi să fie! Întâmplarea mai făcea că ficusul era chiar în dreapta biroului meu.

M-am ridicat curajoasă, m-am apropiat de ficus, am ridicat o frunză, am apropiat-o de gură și am mușcat…

1,2,3 secunde și m-a apucat plânsul. M-a lovit din plin. În hohote.

Știu că Dumnezeu m-a oprit prin plânsul venit de niciunde. M-a oprit pentru că mă voia pe pământ, pentru că avea treabă cu mine. Multă treabă din câte văd acum.

Și mai mult, El știa că dacă urma să fac acel gest, nu aș fi fost în următoarele clipe lângă El.

Nervii nu au întârziat să apară. Eram nervoasă pe mine, pe faptul că nu reușeam să înțeleg cum stă treaba cu rostul în viață, cu scopul, pentru ce trăiesc în lumea asta..

Dacă tot chinul pe pământ era ca să ajung cândva mare afaceristă sau mare doamnă într-un loc înalt, atunci nu, mulțumesc. Pământul nu e pentru mine.

Am ieșit ca o tornadă din cameră și ce să vezi.. când nu vrei să vezi și să vorbești cu nimeni, tocmai atunci te lovești de maică-ta. M-am lovit de ea. La propriu.

Ea era și este acea persoană spirituală, mereu cu Dumnezeu în cap și pe buze, mereu cu o credință în Dumnezeu pe care nu o puteam cuprinde de la un capăt la altul, nici atât să o înțeleg. Eram convinsă că dacă voia, femeia asta putea să miște munții.

Mi-a șters repede lacrimile și au început să curgă întrebările.

<< E prea greu la mate? Vrei să ta ajut eu la ecuații? Ai prea mult de citit și ți-e greu? Te-ai certat cu cineva? Ce te doare?>>

.. eu ce să zic? Vorbeau suspinele pentru mine.

<<vreau să mor, mama!>>

Și acum, urmează acțiune de om înțelept.

M-a luat mama, m-a îmbrățișat și a început să se roage pentru mine. Mă enerva calmitatea cu care o făcea, ca și cum totul urma să fie bine. După planurile mele, nu urma.

Perfect.. exact rugăciune îmi lipsea mie.

Doamne, mă rog ca Rebe să ajungă singură la concluzia că Tu o iubești și să ajungă să facă din Tine ce are ea mai bun”

Da.. sigur

Aroganța și impertinența, 2 lucruri care mă descriau perfect la 14 ani, au ajuns să se transforme în dorința de a cunoaște eu singură cine e Dumnezeul acesta. Prea era pomenit de mama în fiecare zi. Prea auzeam mereu ca El poate, că El știe, că El o să facă și tot așa.

De atunci a început călătoria mea cu Dumnezeu. Iar când te întălnești cu Dumnezeu, nu ai cum să rămâi la fel. Am experimentat multe. L-am experimentat pe El, m-am mirat de lucruri care începeau să prindă viață și mi-a părut rău de toate momentele în care L-am negat și în care nu am vrut să am de a face cu El.

Acum vreau! Acum, dragă mamă, pot să spun cu toată inima și cu toată sinceritatea că Dumnezeu e ce am eu mai bun în lumea asta. Rugaciune ascultată✔️

Am țintă și am direcție și știu pentru ce trăiesc.

Deși au fost persoane care au încercat să îmi schimbe direcția, făcându-mă să mă axez pe “ceva mai bun”, ceva de viitor, am revenit la ținta mea. La bucuria mea. La pacea pe care lumea asta nu mi-o va putea oferi vreodată. La veselia care nu depinde de circumstanțe. La bunul cel mai bun.

La El!

Vor fi momente când lumea te va îneca, te va sufoca. Să știi că nu e vina ta. E golul din tine. Golul care strigă după umplere. E inima ta care strigă după Dumnezeu!

Shoutout to the one who rescued my heart!

Rebeca Pană

Previous articleHey, you! Be still!
Next articleSânge pentru viață

Recent posts

Sânge pentru viață

Când mă gândesc cât s-a plătit pentru viața mea, parcă m-aș gândi de 2 ori înainte să...

Când azi nu e al tău

Poate te-ai trezit azi, ca de obicei. Și poate ai făcut toate lucrurile pe care le faci de obicei. Toate la aceleași ore, de fiecare dată. Fugi...

Don’t settle. You’re enough!

Eu? Dar cine sunt eu? Cine sunt eu să fac cutare sau cutare lucru? Există alții mai buni. Eu nu merit, sunt alții mai perfecți....

Garbage in, garbage out

Știți care e cea mai frecventă boală în zilele noastre? Nemulțumirea.Boala asta îi atât de distrugătoare și sunt atâtea persoane care trăiesc cu această...

Tot ce vine de la El este perfect!

Cum îi cu zilele proaste? “Eh, azi nu e cea mai bună zi a mea” Și totuși, e o zi. O zi pe care alții nu...